GREEN VILLAGE

Festivalul va purta hainele verzi si in 2012, incurajand publicul sa aiba o atitudine eco, totul sub sub titluatura B’ESTFEST Goes Green!

Cunoscut ca ambasador al unor importante proiecte eco, Zoli Toth, Presedinte al Asociatiei Star Education, va coordona si in acest an Green Village, incurajand tinerii sa traiasca experienta festivalului intr-un mod eco-friendly. Odata ajunsi in zona Green Village, fanii festivalului si sustinatorii miscarii green vor avea la dispozitie un mic parc amenajat de ALPAB special pentru ei, spatii de lectura cu carti ale secolului XXI (cei pasionati de citit vor putea lectura de pe eReadere puse la dispozitie de ELEFANT.RO), expozitii cu obiecte din materiale reciclate realizate de copii, ateliere de pictura pe sacose de panza etc. De asemenea, cei care vor poposi in zona Green Village isi vor putea incarca aparatura electronica (telefoane mobile, laptopuri, eReadere etc) de la panourile fotovoltaice, oferite de ELECTRASOL PROIECT, care asigura alimentarea cu energie verde a intregii zone eco.

Green Village si organizatorii B’ESTFEST incurajeaza comportamentul eco si sustin reciclarea, prin urmare, fanii festivalului care strang un numar de pahare de bere de plastic goale primesc un cadou daca le returneaza in zonele special amenajate. O componenta importanta a Green Village la B’ESTFEST Summer Camp in acest an este World Water Tour, un proiect international al celor de la WWF. Acesta are ca scop principal introducerea conceptului “water footprint” ce doreste sa atraga atentia asupra modalitatilor de pastrare a apei curate, cu un accent aparte pus pe Dunare. In cadrul World Water Tour va exista un camion eco ce va prezenta publicului habitatul si speciile locale ale Dunarii, habitatul si speciile regionale, precum si legatura dintre oameni si modalitatile prin care acestia se pot implica in stoparea poluarii apei. Mai mult, cei interesati de ecologie, vor avea la dispozitie in Green Village pliante si flyere despre ceea ce inseamna World Water Tour, vor putea completa water-quiz-uri si descoperi tot felul de informatii despre acest proiect.

Green Village va beneficia de suportul si participarea celor mai importante ONG-uri de mediu din Romania care vor desfasura activitati legate de specificul eco, printre care: Asociatia Salvati Dunarea si Delta, WWF, Star Education, Green Revolution, Viitor Plus, Asociatia Mai Mult Verde. Acestora li s-au alaturat companii verzi precum Eco Rom Ambalaje, Romprest.

„Ma bucur ca proiectul Green Village are continuitate si ca din nou au raspuns invitatiei mele cele mai importante ONG-uri de mediu din Romania si vechi colaboratori ai emisiunii Ecofrecventa. In premiera, Green Village va fi zona in care artistii romani si internationali vor da autografe. Faptul ca anul acesta zona va fi mult mai dinamica decat anul trecut, este o dovada a faptului ca tinerilor romani le place sa traiasca verde. De aceea le mai lansez o provocare: lasati tigarile la intrarea in Green Village!” a declarat Zoli Toth, presedintele Asociatiei Star Education.

Ingeniosul Ford B-MAX sustine si el atitudinea eco prin tehnologiile inovatoare pe care le are disponibile. Il poti descoperi in premiera in Green Village.
Viziteaza standul Ford B-Max si poti castiga o chitara electrica Epiphone Les Paul 100 semnata de un artist surpriza, dintre numele mari care vor concerta la festival.